Fără să generalizez, dar cu mici excepţii, frizerii, chelnerii, taximetriştii şi-ncă o categorie profesională care-mi scapă acum, dar îmi voi aduce aminte peste câteva fraze, sunt lipsiţi de imaginaţie când vor să-şi supraevalueze munca sau, pur şi simplu, să te fure. În opinia mea, zidarii sau instalatorii sunt considerabil mai creativi.
Să-i iau pe rând. Încep cu frizerii pentru că sunt chiar acum la un salon de cartier. Modul lor de complicare a situaţiei este simplu: cu maşina de jur împrejur şi pierdut pe laterală? Ăăăă, debitare la cotă corespunzatoare pe maşina de rabotat, cu extrudări dinamice la axul median, vă rog! Cui pasă, în fapt, de procedeu. Cu câte o tâmpenie dintr-asta îmi vine să răspund. Tunde-mă cu ustensilele necesare spre a-ţi uşura munca şi caută să obţii o satisfacţie minimă a clientului măcar, altfel suportă “nesimţirea” de a ţi se cere să mă tunzi cu foarfeca, pas cu pas, fără maşină, şi să stai o oră, în loc să termini într-un sfert de ceas. Şi-aşa folosind maşina de tuns este mai scump, deşi nu înţeleg de ce. Argumentul folosirii maşinii de tuns este de-a dreptul imbecil: iese mai frumos cu maşina. Carevasăzică, dacă apare o avarie la instalaţia electrică, din frizeria cu fâţe vor ieşi doar ţeste ciunţite. Replica trăim în secolul vitezei este oricum înfrântă de coada la care îmbătrâneşti, cu sau fără programare.
Paza era categoria care-mi lipsea la început. Dar este rândul chelnerilor, dar mă refer la cei de carieră exclusiv. Ca şi frizerii, dar şi cei din categoriile urmatoare, aşteaptă şpagă. Mica atenţie, în viziunea lor, oricat de prost te-ar fi tratat sau cât de oribilă să fi fost mâncarea, pleacă de la cincisprezece procente dacă nota este mai mare de o sută de lei, iar dacă este mai mică trebuie, de bun simţ, sa acopere un pachet de ţigări. Ha! De fapt, ceea ce reclam este atitudinea lor prin care caută să lase impresia că li se cuvine indiferent de orice situaţie, simpla lor prezenţă fiind suficientă. Mai mult, a solicita restul reprezintă o încercare de a-i submina meritele. Având un vocabular redus, consecinţă firească a vânătorilor de fericiri imediate, chelnerii sunt uşor de redus (la orice, chiar şi la statutul de târâtoare) prin ignoranţă şi raportarea directă la bonul fiscal.
Taximetristii se apropie, ca metodă, de frizeri, dar aşteptările pentru şpagă sunt ceva mai ameninţătoare şi sugerarate cu fiecare intersecţie. Taximetriştii pot fi destul de subtili dacă ne gândim la goana unui porc spre troaca plină cu lături. De regulă, taximetristul îţi lasă impresia că tu controlezi cursa oferindu-ţi alternative pe care nu le cunoşti, dar evitând orice bulevard central. Din modul de exprimare îţi şi sugerează ce să alegi, trebuie doar să fii curajos şi să combaţi traseul. N-am văzut niciun taximetrist care să refuze o cursă pe motiv că este în mijlocul unei scene interesante dintr-o carte recent apărută. Însă refuză o cursă lungă dacă nu i se asigură financiar şi întoarcerea fie cu clienţi, fie contravaloarea. Am sesizat că unii taximetrişti îşi rotunjesc tarifele, adăugându-şi bacşişul, fără reţinere. Este destul de complicat să te iei de guler cu un burtos libidinos căruia-i curg balele după orice oportunitate sexuală. Despre femeile taximetrist nu ştiu prea multe, dar cred că se delimitează doar de chestiunile sexuale, în rest sunt la fel de otrăvite de mărul satisfacţiilor imediate. Cred că metoda cea mai eficientă de a fenta mizeriile taximetriştilor este aceea de a nu le folosi serviciile. În fapt, este taximetria mai mult decât un sport pentru leneşi care se pun la dispoziţia altor leneşi pentru a-şi fura căciula unul altuia? Prin capitală, cei pe care-i vezi fluierând taxiuri, sunt acei care vor refuza o ciocolată copilului lor pe motiv că nu au bani de aruncat în timp ce solicită un pachet cu ţigări.
A patra categorie este cea a paznicilor cu titulatură care mai de care mai jenantă. O şlehtă de bipezi care trag de fiare, se îneacă în orice conţine alcool, manâncă de parcă ar fi copiii lui Ignat, fluieră prostituate şi, cel mai important, îşi arogă statut de justiţiari. Dincolo de danful şaormei, în spatele burţilor dezvelite, sub tibiere şi sprijiniţi pe tonfe, paznicii sunt esenţa evoluţionismului, gardienii dezvoltării intelectuale şi simulacru pentru idiocraţie. Încătuşat de o comoditate precum cea a taximetristului, paznicul are ca etalon intelectual nivelul de şmecherie măsurat prin capacitatea de îmbrâncire, tupeul de abordare a rotofleţelor în căutare de carduri şi schimbul de impresii de atitudine cu poliţiştii comunitari. Paznicii concurează ades cu parcangii. Paznicii nu au posibilitatea de a oferi un argument pentru care nu îţi permite să parchezi într-un loc destinat oricărui conducător de autovehicul, însă ştie să strâmbe tablă şi să-l imite pe Miyagi.
Sigur că tot ceea ce am spus poate deveni pivot pentru o serie de îmbrânciri verbale, dar, vă spun drept, nu-mi mai pasă. Este opinia mea şi se întemeiază pe propria experienţă.
