— Pentru că ştiu că te plictiseşti repede, atac direct subiectul.
Cei cuprinşi de resentiment se mint cu privire la fericirea lor. Nu o descoperă în propriile acţiuni precum indivizii în care domină dorinţa pozitivă, ci în contrariul ei: în pasivitatea extremă, ce relevă o satisfacţie imediată sufletului şi trupului. Mai mult, omul dominat de resentiment se lasă pradă tertipurilor, le caută, ba chiar le cultivă. Acestuia îi plac subterfugiile şi căile dosnice. Se umileşte aşteptând, în taină, să vină şi clipa sa. Îşi găseşte adăpost astfel în cochilia unei închipuite certitudini a propriului ego, a unei prudenţe extreme devenite pentru el o condiţie existenţială a supravieţuirii.
Astfel prudenţa îl îndeamnă să fie atent clipă de clipă la instinctele sale. Să fie, aşadar, perfect conştient de fiecare impuls pentru a şti când să-l înfrâneze. Această formă de conştiinţa îl face să fie tot mai slab prin preocuparea excesivă a (re)descoperirii instinctelor negative care-l construiesc.
Cel înzestrat cu dorinţa pozitivă işi promovează sinele clipă de clipă aşa cum acesta se face, desface şi preface conform unei metode de tip pasional, nu făţarnic. Cel slab îşi construieşte sinele imaginar mai întâi, în baza celor simţite anterior şi depozitate într-un ungher al fiinţei sale, un nonego, un fel de sine negativ ( dorinţă aparent pozitivă ). Pornind de la această proiecţie elaborează prin antiteză sinele cel bun asumându-l drept propriului sine.
— Astfel am determinat cine eşti.
Şi nu eşti,
Cum n-ai fost
Nici vei fi,
Om bun, om.
12.04.2008 • Caiet