Nu mai am loc pe net de tot soiul de popi care scriu. Și scriu, nu se-ncurcă, de fapt transcriu ce-au spus alți popi și apoi îmi spun că-s irațional. Dacă trăncăne omul ceva, trebuie să-l ascult, de bun simț, dar când spune ceva nu este doar inconsistent, ci care sfidează până și logica simțului comun, parcă-mi vine, așa, deodată, să mă iau la trântă cu întreaga gloată. O să preiau un fragment, paragraful introductiv, de pe un site și o să caut să înțeleg, (i)rațional, cele rescrise de vreun bărbos care caută să intre în grațiile vreunei fuste.
Oamenii se socotesc raționali însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cuvintele și cărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia care au sufletul rațional, pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească raționali. (sursa și alternativa - pentru că siturile în MD cedează nervos foarte ușor)
Există o aparentă consistență, dar, așa cum am învățat de la El Gigi, o să încerc să separ pruna de măslină și fasolea de porumb.
Dacă teza susținută este că oamenii cred că sunt raționali, dar ei nu sunt cu adevărat raționali, atunci niciun om nu ar trebui să fie numit rațional. Totuși, nea' Caisă, vrea să mă convingă că există și oameni raționali. De fapt, prima concluzie care-mi vine-n minte este că vrea să-mi spună că raționali nu sunt cei care se cred raționali, nici cei pe care eu îi cred raționali, ci acei pe care mi i-ar propune el ca raționali. Dar poate că nu vrea să spună acest lucru, n-o face direct în acest paragraf, așadar nu-l acuz, era doar un gând sub impulsul momentului.
Învățând de la înaintașii noștri, îmi mai spune popa, nu mă va face rațional, nici dacă aș memora tot ceea ce au lăsat în urmă vechii înțelepți. Drept care, a căuta să înveți din trecut echivalează cu un soi de a prelua greșeli, și niciodată înțelepciune. Privind înapoi, faptele mele, toate, trebuie să fie iraționale, din punctul lui de vedere, întrucât a învăța din trecut, al meu sau al altora, nu mă va face rațional, ci voi avea falsa impresie că sunt rațional. Nu putem privi decât în prezent, de fapt, în trecut, iar acolo, după cum îmi propune popa, nu voi găsi nimic pentru ruperea de irațional. Nici cu mintea mea, nici din mintea lor.
S-ar putea totuși să existe o scăpare, omul rațional să se construiască printr-un suflet rațional. Eu nu cred că exista suflet, dar am să plec de la premisa, de dragul exercițiului, că există suflet. Reducerea la absurd mi se pare iminentă, acceptând că sufletul poate fi rațional, ar însemna ca are o minte a lui, dar dacă ar avea o minte proprie care ar raționa pentru el, ar avea porniri mundane, viciate. Este la îndemână să vedem către ce slăbiciuni ne împinge mintea noastră, către ce acțiuni iraționale pe care, culmea, le și justifică iraționale. Mă uit în mine, păcătos desăvârșit, m-aș uita și la tine, dar prefer să n-o fac.
Nu, nu este asta, îmi zici! Un suflet rațional, îmi subliniezi, este un suflet care știe să facă diferența între bine și rău, un suflet care poate să cerceteze și să identifice corect actele rele și actele bune. Și cum ar putea face asta? Dacă recitești paragraful anterior, ai să vezi că tocmai am intrat într-o circularitate lipsită de capacitate argumentativă.
În ultima parte a paragrafului citat, toate actele săvârșite fără a mulțumi lui dumnezeu, sunt fapte nedemne de om rațional. Ar fi devenit raționale dacă îi mulțumeam lui dumnezeu? Dacă oamenii raționali, pentru acest Antonie cel Mare, preluat de cine știe care bărbos nesemnatar, sunt doar aceia care mulțumesc lui dumnezeu, se vădește ca mulțumind lui dumnezeu, devin rațional. Mai este un detaliu, anume cu cât mai multă mulțumire, cu atât mai rațional.
Ridic întrebarea: înspre bine și rău, un soi de certitudine putem avea, dar despre cât de satisfăcătoare pot fi mulțumirile mele către dumnezeu pe cine va trebui să chem juriu? Dumnezeu nu vine, n-a venit niciodată pentru nimeni. Vreun popă?
21.01.2011 • Caiet