Încă se mai poartă discuții pe marginea sensului vieții. Incertitudinea unei continuități la care să fii parte, i-a determinat pe unii să se declare drept prizonieri în absurd. Lumea începe și se termină cu posibilitatea de a o percepe. Existăm în lume și când dormim, dar nu avem experiențe directe. În același fel, un leș există în lume doar ca obiect. Când suntem supuși alegerilor avem senzația unui control, adică devenim cârmacii propriei vieți. Ce se întâmplă, însă, când nu mai poți acționa cârma? Intri în derivă dinainte de a se întâmpla acest lucru întocmai din cauza iminenței sale. Îmi amintesc primul an de facultate, aveam un curs de Introducere în Filosofie și am așteptat, încă de la vederea sylabusului, seminar programat în ultima săptămână din semestru despre sensul vieții. Când a venit vremea seminarului, nu l-am mai făcut din constrângeri administrative. Îmi aduc aminte tot mai des de acest seminar care nu s-a ținut, chiar dacă am parcurs volume întregi pe această temă, deoarece mi-aș fi dorit opinia colegilor mei ca-ntre învățăcei.
04.02.2015 • Et cetera