Ştiaţi că lui nu-i prinde bine stingherul în care se proslăveşte acum şi sunt unele clipe în care, rătăcind sorţii himere, devine un înger plutind printre zările întristării şi-ale cărui aripi se frâng lovindu-se de norii lăcrimând secetei din sufletul său?
Mă retrag să-l observ, îmi iau un scaun comod, o zdreanţă biată speranţă şi m-aşez lângă focul greu ce-aleargă prin caloriferele îngheţate şi vechi. Afară nu ninge, nici ploaie nu-i, doar vântul pierdut de soaţă caută o direcţie pe care, după ce a găsit-o, încearcă s-o desluşescă.
Curaj!
…
— Nu ai vrea într-un parc amândoi
să lăsăm sentimentele s-alerge vioi
şi sub tălpi să strivim frunzele aurii
valsând o romanţă dedicată iubirii?