Întrucât am remarcat că tot ceea ce am încercat vreodată să fac a fost clasificat ori un adevăr pe jumatate, ori o exagerare, am constatat că eram privit ca inapt de a percepe orice precept cu iz raţional. De fapt, ceilalţi nu doreau ori nu puteau să coboare de pe muntele raţiunilor drepte şi absolute. Tăbliţele lor încă mai poartă autografe, şi nu socotinţă. Tot ce ţine de straniu a devenit brusc o raţiune care trebuie supusă unui holocaust încă de la stadiul de gând. A trăi necunoscutul deschide calea, însă nu orice cale împreunează trinitatea reformată academic, Binele, Adevărul şi Frumosul, ci chiar văd în aceasta un ciot al unui întreg plin de fond, dar în realitate fără fund.
Când am căutat să înţeleg lumina, m-am ales cu întunericul. Genialitatea materialismului dialectic încă mai caută să aiba rol formator acolo unde lipsa iscusinţei intelectuale mai permite. Involuţia conştientă şi necesară este încă promovată, dar se face acum sub valul unei democraţii care a transformat fiecare "lepros al regimului apus" într-un abuzator. Acum pot sfichia la rându-i coasta care se opune ghimpelui cu aspiraţii europene.
Întreaga cunoaştere, au conchis ei, este în fapt necunoaştere, orice aspiraţie a omului trebuind raportată la factual şi numai astfel s-ar împlini suficienţa conturând, în final, Fericirea. Autosuficienţa, intrinsecul, sunt clasificate ca fiind utopii practice, dar delicii teoretice.
Retrăim cele de ieri şi chiar dacă vom scrie pe ascuns celor de mâine, vom şti că astăzi suntem în ieri. Şi nu vom schimba asta, vom continua să mâncăm cu mâna dreaptă spunând ca nimeni nu poate schimba data.
30.03.2010 • Caiet