N-am uitat nicicand sa fiu copil, n-am uitat nicicand sa visez. N-am uitat nicicand sa iubesc adolescentin.
Mi-e dor de covorul de fulgi care astepta sa fie rostogolit intr-un om de zapada. Mi-e dor sa imprumut fularul meu maldarului nins pe care l-am ridicat cu mainile goale. Mi-e dor sa-mi iei mainile inghetate si sa le acoperi cu manusile tale ude; gestul inspira grija, chiar daca, pe moment, mai mult frig imi va petrece trupul. Mi-e dor sa-i amintim soarelui cum trebuie sa zambeasca, sa ne fotografiem pana cand lumina blitului ne va orbi mai puternic decat colosul care ranjeste deasupra norilor inghetati. Mi-e dor sa trag sania, cu tine pe ea, in jurul omului de zapada, sa-ti vad bratele ridicate si sa-ti aud chiotul, un fel de pecete a momentului cu care sa suspendam timpul.
Zambetul tau, ah, as vrea sa-l rastorn in zapada cu focul sarutarilor noastre, sa te-ncolacesti in jurul meu si sa-nvingem hainele goase care fosnesc scanteile noastre.
N-am uitat nicicand.
28.01.2012 • Alter Ego