Răul vine întotdeauna de acasă

Poate că îţi pare o afirmaţie tare sau de nesusţinut, dar ce poate fi mai rău decât să-ţi transpară ca autor al unor răutăţi care se răsfrâng asupra-ţi  sistematic, cineva din familie, un verişor, un frate, chiar mama? Dacă îţi închipui că mă lamentez, renunţă încă de pe acum să citeşti mai departe.

Am să plec de la familie, cea de acasa şi am să mă opresc la familia cea mare, cea numita societate. Acasă nu te aştepţi ca vreodată, în orice chip, cineva din familia ta să-ţi facă rău. Sunt totuşi atitudini pe care la iau cei de acasă şi care ne par împotriva noastră. Timpul, în final, pune un strop de raţiune în acţiunile lor şi în mintea noastră.

Pedagogii se lovesc şi ei de aceaste reticenţe, tot din cauza atitudinilor protectoare peste timp, dar când ajungem în societate, în jungla mare cu norme şi ambiţii, trebuie să recapitulăm ceea ce nu am învăţat. Am învăţat, ne-au învăţat, să facem bine şi nu apreciază nimeni chiar rodul muncii lor, mulţumesc uită tot mai des să vină. Sesizăm cum cei din jurul nostru au altă educaţie decât acele valori comune şi de bun simţ pe care înşişi le cer, dar întârzie să le şi întoarcă.

Biologic, putem trăi şi în afara societăţii. Nu încape îndoială că factorul social este benefic omului, dar, evident, este un aspect completiv, şi nu necesar. Despre animalic, ca atitudine socială, putem discuta la nesfârşit, doar vedem cu toţii nu doar răutatea voluntara a omului, ci şi lipsa de motivare a acestei răutăţi. Fala pare să se dezvolte şi să se întipărească sub chipul unui aspect valoric, iar după aceasta, mai bine zis pentru a ajunge la aceasta, ascensiunea socială îmbracă metode care nu cunosc scrupule. Și, da, scopul scuză mijloacele dacă apreciem la semenii noştri ascensiunea, şi nu metoda prin care se urcă pe scara socială. De altfel, cine apreciază pe cei care sunt sus? Oare nu cumva cei de jos, cei mulţi? Nu sunt ei aceia care adera necontenit la statutul lor indiferent de mijloace? Ori, poate se găseşte vreun ipocrit să spună că nu adera la mai bine, că în el nu zace direcţia firească spre confort, spre linişte şi reducerea opresiunilor socio-culturale.

Dar poate ne-am întreba mai degrabă de ce avuţii dau drumul cu greu la plata confortului lor, poate c-ar fi mai drept să îi cercetăm pe ei, nicidecum pe ocărâţii de zi cu zi. Poate că astfel pare drept, uman, dar ce ne facem cu ambiţiile lor, aparente de jos, care duc către infracţionalitate, către disperarea neputinţei şi eradicarea acesteia prin avuţii imediate care să le ofere liniştea şi pacea care, încă de la naştere, ne este propovăţuită. Atunci suntem cu adevărat egali social în ceea ce priveşte capacitatea proprie de a socializa. Suntem, în fapt, rezultatul hazardului, o loterie imbecilă asupra căreia nimeni nu poate interveni, iar marii abuzatori sociali numesc acest fapt echilibru.

Acasă, în familie, împlinirile proprii sunt condiţionate mult mai cald de către membrii acestei microsocietăţi, pe când în societatea macro, satisfacţiile proprii sunt devorate şi se caută ruinarea sentimentului succesului de raţionamente a căror logică pare că se susţine. Pentru că rezultatul unei acţiuni este o interacţiune, acţiunea are loc în societate, astfel oponentul trebuie să fie parte a societăţii, iar pentru că unde se adaugă ceva, în altă parte se creează o lipsă, astfel societatea este terenul de joc al abuzatorilor unde scorul arată o luptă dreaptă între avuţi în detrimentul celorlalţi.

Acasă nu înseamnă doar familie, acasă înseamnă în societate şi, deşi atribuim jungla ca tărâmul neorânduit al animalelor şi vrem să vedem în societate jungla umanizată unde să ne simţim în siguranţă şi neabuzaţi, această societate se vădeşte a fi neschimbată, chiar mincinoasă. Mai mult, se motivează acţiunile animalice prin exemple paralele cu jungla animală unde cel mai puternic supravieţuieşte.

Nu are să placă ceea ce am de spus pe final, dar cum natura se autoreglează independent de voinţa omului sau a animalului, focul arde, apa îneacă, pământul îngroapă, aerul... ne poartă. Nimic nu e veşnic, iar veşnic înseamnă iluzia celui sărac şi ogorul celui bogat.

09.06.2010 • Caiet