Mainile tale au acum gheare si cuprind doar circumstante cu stare. Din interior striga ceva. Sau cineva. Sa strige.
Drepturile proprii si obligatiile altora: atat apare ca fiind relevant. Acum multi ani, intre mama si mama, ca la scola de vipere, au acceptat, au blestemat si au inveninat.
Granite: dincolo de mine, numai de bine; dincolo de bine, numai de tine. Succes.
Intotdeauna am vazut, chiar si cand nu mi-a placut. Ca atunci cand stii sau intuiesti ca o sa ploua, mai bine iti iei umbrela. Asa si eu, stiind incotro, am ales incaltari potrivite. Nu-mi place nici sa ma ploua, nici sa fiu ud la picioare pe vreme buna. Despre ce am stiut, despre ce am intuit, despre cum am imbracat pelerina la timp si am curatat bocancii, nimic mai simplu: totul s-a rezumat la a avea ochii deschisi, a nu refuza contextul, a cumula informatia cu aparenta, a prelucra prezentul doar inspre extreme si a propune scenarii care subjuga certitudinea. Nimic nou sub soare.
Orice ruptura lasa in urma grimase inspre departe. Deziluzia, zbuciumul emotional, refuzul, alienarea personalitatii, sihastria, toate te indeamna catre undeva in nicaieri.
Sunt privit anonim. Nu-mi pasa, oricum nu-s avid dupa reflectoare si nici nu ma prostituez social. Sunt reciclat moral, dar nu ma-ngrijorez: prostul va muri mereu de grija altuia.
Despre mine, inca nimic.
14.07.2012 • Alter Ego