− Salut.
− Salut şi ţie.
− Nu-mi pari în apele tale, la ce te gândeşti?
− La noi. Spune-mi, ce-ai facut pentru relaţia asta, pentru noi?
− Atat cât ai văzut reprezintă tot ceea ce am putut, m-ai mult n-am ştiut.
− Trebuia să te străduieşti.
− Să fac sau să stiu?
− Să ştii şi să faci.
− Mi-ar fi prins bine dacă m-ai fi ajutat să stiu.
− Dacă ai fi ştiut ai fi făcut?
− Mai încape îndoială?
− Dar eu te-am întrebat vreodată ce să fac?
− Nu, căci ştiai.
− Nu doar că am ştiut, ci am şi facut.
− Adevărat, iar eu n-am mai ştiut şi, prin urmare, n-am mai facut. Dar spune-mi, tu te-ai străduit?
− M-am străduit.
− Să faci ori să ştii?
− Să fac şi să ştiu.
− Şi cu care ai început?
− Adică?
− Mai întâi ai făcut sau ai ştiut?
− Mai întâi am ştiut, desigur.
− Şi apoi ai făcut.
− Am făcut.
− Aşadar, dacă nu ai mai fi ştiut, nu ai mai fi făcut.
− Aş fi făcut. Nu-mi trebuie să ştiu decât că te iubesc pentru a te lua în braţe.
− Şi luându-mă în braţe, ai fi făcut.
− Desigur.
− Fără să fi ştiut?
− Ce era de ştiut?
− Dacă-mi doresc.
− Sigur că-ţi doreai.
− Pentru că mă iubeşti?
− Pentru că te iubesc şi pentru că mă iubeşti.
− Pot să te îmbrăţişez?
− Nu.
− Nu-ţi doresti.
− Iar asta nu înseamnă că nu te iubesc.
− N-am gândit asta.
− Mă bucur că ai înţeles.
− Am înţeles şi, iată, acum ştiu.
− Ce ştii?
− Ştiu să fac.
− Atunci, fă.
− Fac.
− Nu faci nimic.
− Intocmai.
− Asta înseamnă că faci?
− Nu doar că fac, ci şi ştiu.
− Te joci cu mine?
− Vrei să ne jucăm?
− Întotdeauna mi-a plăcut jocul.
− Aşadar, acum fac fără să ştiu?
− Cam asa ceva.
− Dar cum pot să fac ceva care să fie apreciat dacă nu mă străduiesc?
− Nu ştiu.
− Nu mă ajuţi.
− Nici nu caut să te ajut.
− Dar vrei să ştiu şi să fac, să apreciezi că stiu şi că mă străduiesc să fac.
− Vreau.
− Crezi că nu mă străduiesc să ştiu?
− Cred.
***
− Ce-ti doreşti?
− Ce întrebare e asta?
− Una la care aş vrea un răspuns.
− Bine, dacă tot ne jucăm, vreau să simt fericirea.
− Ce coincidenţă, şi eu. Pot fi instrument pentru asta?
− Eu zic că da. Dar de ce să renunţi la tine?
− Cum renunţ la mine?
− Nu stiu sigur.
− Deci trebuie să ştim şi apoi să facem, dar nu ştim nici unul ce?
− Aşa se pare.
− Dacă ai fi în locul meu, ce ai face?
− Ştii că nu am răspunsul la întrebarea asta.
− Ştiu, dar mai ştiu că nu are rost să-ţi cumpăr o pereche de încălţări fără să ştiu ce număr porţi.
− Nu înseamnă asta că tu, de fapt, ştii cum să mă împlineşti?
− Ma-ntrebi pe mine în loc să te-ntrebi pe tine?
− Eu m-am întrebat, dar nu am găsit vreun răspuns.
− Aşadar nu stii dacă te pot împlini?
− Ba ştiu. Dar nu am certitudinea.
− În sensul investiţiei?
− Accept comparaţia.
− Aşadar tot ceea ce faci trebuie să se întoarcă la tine?
− Nu, îmi răstălmăceşti cuvintele.
− Carevasazică iubeşti necondiţionat.
− Evident, iubirea se oferă, nu se cere.
− Cum ştii că ceea ce oferi e iubire?
− Tu crezi că te iubesc?
− Mă iubeşti.
− De unde ştii?
− Cred.
− Bine, de ce crezi?
− Nu ştiu să-ţi dau un răspuns precis.
− Aşadar, nu ştii ce e iubirea?
− O simt, dar n-o pot exprima în cuvinte.
− Simţi când iubeşti?
− Simt.
− Şi cum arăţi că iubeşti?
− Prin fapte, punându-mă în slujba fericirii tale.
− Renunţând la tine?
− Se pare că da.
− Dar, invers, cum ştii că ceea ce primeşti e iubire?
− Tot prin fapte.
− Şi aceste fapte sunt unele aşteptate?
− Desigur.
− Iubeşti aşteptând ceva la schimb.
− Nu, dar asta nu înseamnă că nu am aşteptări.
− Tacite?
− De bun simţ.
− Dar dacă aşteptările nu sunt împlinite, înseamnă că nu iubeşte?
− Ba iubeşte, dar poate că nu se străduieşte.
− Să ştie ori să făcă?
− Să ştie şi să facă.
20.04.2010 • Caiet