Spun în dragoste şi război pentru că, dacă în situaţii armate nu am fost cu toţii, îndrăgostiţi am fost cu siguranţă. Anumite acte pe care le facem în astfel de momente, în dragoste sau în război, sunt imposibil de argumentat. Acţionăm de parcă raţiunea noastră pierde temporar contactul cu realitatea.
În clipul de mai jos este prezentat omul care, pe 4 iunie 1989, a oprit cincizeci şi nouă de tancuri în ziua care a urmat dispersării protestatarilor cu focuri de armă din piaţa Tiananmen, unde foarte mulţi tineri protestatari au murit.
Într-o discuţie avută recent, s-a considerat că libertatea , în sensul eliberării interioare, este cea care l-ar fi motivat să facă acest gest (necugetat , din punctul de vedere al oricărui om raţional). Pe de altă parte, nebunia sau disperarea ar reprezenta motivul. Ce credeţi că i-a dat puterea de a se împotrivi înaintării tancurilor? Cu câteva ore înainte, oricine era înaintea armelor, era doborât de gloanţe.
Chiar şi atunci când accepţi că nu mai ai nimic de pierdut, încă mai ai, de fapt, viaţa ta. Gestul apare sinucigaş, dar omul a oprit coloana de tancuri. De ce s-a oprit conducătorul tancului? Ce raţiune nu l-a împiedicat cu câteva ore în urmă să ucidă protestatarii, iar apoi să se lase intimidat de un om cu două sacoşe, probabil un om fără adăpost?
http://www.youtube.com/watch?v=9-nXT8lSnPQ&w=640&h=390
21.02.2011 • Caiet