Seara asta ma adapostesc sub un alt nor. Prietenia lui se desavarseste printr-o inchipuita liniste stralucitoare. Reflexia, curbura, clipele asemene si neasemenea, agilitatea, piatra: toate-mi apartin, dar nu se supun aidoma, iar asta ma-ntinereste.
Pana la ultima dobitoaca, de va fi, care sa priceapa ca ceea ce este se desprinde dintr-un ce nu este, iar ceea ce se scrie va fi exemplul care va lua o forma ce nu va avea sa fie acceeasi cu efectul ei. Este forma o necesitate pentru intelegerea a ceea ce este si ce nu este? Daca ceea ce este isi capata existenta sculptand in ceea ce nu este, atunci primul ordin va fi devenit inapoi necunoscut, imposibil de indicat. Sa fi ridicat piciorul de pe o piatra si sa fi pasit doar pe o alta? Asta e un pas. Inainte, inapoi, nu stiu.
Dinspre valori se contureaza sensul spunem. Diversitatea paletei sugruma orice tine de absolut. Parca am vorbi de gust, atat de diversificat incat nu poate fi acceptat decat sub forma unui criteriu pur sinucigas.
Arbitrul sau depozitarul autointotulat vadit incert este primul judecat si asupra siesi acuzator si aparator. O multime de contradictii nedemne de intors la teoreticieni, ci mai degraba de amplasat in viitor pentru o predictie, stupida, bazata pe intamplare.
21.08.2010 • Caiet