Ca un vagabond strabat vagoane a caror destinatie nu o voi sti niciodata. Salile de asteptare sunt ospiciile unde tabula rasa ramane singura abordare. Cusetele m-ascund si ma protejeaza de mine odata cu opririle anuntate de catre sansa.
Vagonul fericirii nu exista, al certitudinii nici atat. Exista opriri neanuntate despre care pot fi curios. Chiar daca social, voi cobori acolo unde se termina sina si voi construi un macaz pentru a continua linia. O alta linia noastra.
Contemplez dezamagirea si nu ma mai aprind, nici nu ma mai sting. Sufar cinstit, nu-mi beau mintile, nu ma dezmat prosteste, nu ma prefac imprevizibil, nu-mi pierd speranta, nu apun de dor. Nu ma mint. Nu stiu cum imi este acum, dar tot ce vad este ca situatia este altfel, doar altfel.
Nimic special, stiu sa iubesc.
04.07.2012 • Alter Ego