Pana acum vreo cinci ani am crezut ca stiu sa flirtez. Am esuat de fiecare data pentru ca nu puteam vedea dincolo de succesul actiunii in sine: flirtul. Presupozitia de la care plecam era fie una intemeiata pe stereotipie, fie una conturata de supraevaluare. In cazul dintai, cautam lucrurile care plac, in genere, majoritatii femeilor. Nu mica mi-a fost mirarea cand m-am dezmeticit, in repetate randuri, nicaieri. Ratasem individualitatea. Alteori am crezut ca pot fi la inaltimea oricaror asteptari, insa cele mai simple, dar nu banale, situatii mi-au aratat ca a fi sus nu inseamna sa te ridici pe varfuri.
Tot ce am putut invata de aici a fost sa permit oricarei persoane sa se construiasca asa cum se vrea vazuta intai, fie si in minciuna. In final, va cladi sau ruina ce va fi dorit cu sau fara voia mea. Dihotomic, fie rezonam inca de la inceput, fie nimic.
Acum, insa, nu caut sa mai flirtez, mi-e teama, cum spun Nancy si Frank Sinatra, sa nu spun ceva nepotrivit. Chiar daca neintentionat.
27.01.2012 • Alter Ego