N-am fost un licean strălucit, în sensul că nu am avut note mari – criteriul unei virtuozități monstruoase. Lipsa de interes se manifesta din cauza perseverenței de uniformizare din partea profesorilor mei. Modelul pe care trebuia să-l preluam avea la bază dedicația colegului nostru sâsâit, nu prea social, trufaș din fire.
Eram strungari la grămadă, cu câteva excepții, desigur: „inginerii”, viitorul. Înălțându-se pe un piedestal construit din cartușe cu țigări, sticle cu whisky și pungi cu cafea, lupta pentru premiul întâi devenise o luptă către un soi de excelență între „ingineri”. Pentru ceilalți, componența piedestalului era salutară, să nu repete anul.
Zece ani mai târziu, și nu la „Întâlnirea absolvenților”, ci într-o cârciumă blamată, sticla de whisky, cafeluța și țigările îți sunt servite cu aceeași trufie și sâsâială de creștetul pe care l-ai mângâiat.
Pentru c(in)e ne-ai aruncat la gunoi, doamna diriginte?
13.01.2011 • Caiet