Este incontestabil şi se supune doar propriei conştiinţe.
Întotdeauna v-am susţinut să luaţi decizii sau să acţionaţi conform propriilor simţiri, tuturor celor din jurul meu, în special persoanelor cu care am coexistat. M-aţi lovit, m-aţi înşelat, m-aţi decepţionat, m-aţi demoralizat, m-aţi folosit. Invocând zicala “Ce nu mă omoară mă face mai puternic” şi acceptând-o m-aş minţi din simplul motiv că nu mă simt mai puternic, nu mă simt mai superior şi nici nu am întinerit. Dar vă absolv de toate cele, vă doresc fericire şi vă blestem la o viaţa mai bună.
Regretele şi astăzi vi le simt, dar vă ignor, vă resping. Numiţi-mă inuman, crud şi vă voi asculta, apoi mă voi întoarce şi voi pleca. De ce trebuie să vă accept? Pentru că nu aţi apreciat decât în momentul în care aţi pierdut? Nu mai simt decât un fior continuu în stomac, o emoţie negativă; acţiunile voastre m-au năpădit şi fizic, nu doar psihic… Inocenţa începutului, realizările timpului, concluziile tranzitorii v-au oferit alternative pe care le-am acceptat, dar dreptul de a alege nefiind condiţionat s-a supus doar propriei conştiinţe. Cum vă suportaţi acum? Perfidism / Moralitate?
Acesta este momentul meu de glorie! Vă ignor şi-mi continui viaţa, vă ofer oportunitatea să reflectaţi asupra celor întâmplate, concluzionaţi şi vă invit să mergeţi mai departe. Liniştea, încet, mi-o regăsesc prin solitudinea mea, am încredere în mine şi în toţi ceilalţi, mai puţin în voi, pacatoşi declaraţi.
Nu mă mai deranjaţi, prin voi nu văd decât neşansa, minciuna şi indiferenţa. Mizeria lăsată-n urma voastră e ca praful de pe o haină veche, uitată-ntr-un şifonier din colţul camerei. Nu va veni nimeni să arunce şifonierul plin cu mizeriile voastre, dar o voi face eu, acum. Mă lepăd de voi, mizeriilor.
Inadvertenţele voastre v-au adus aici unde eu vă ignor. Permanent.
15.05.2007 • Caiet