Stupid! N-are nicio noimă, nici început, nici sfârşit: La ce bun este ceea ce nu este? Aiurea, sunt în căutare de absolvire morala temător să nu accept cât de trândav am fost când a necesitat să-mi şi explic câte ceva. Când e vorba de gânduri, idei, situaţia e întotdeauna anapoda, niciodată nu poate fi statornică şi fidelă necesităţii de a urma direcţia impusă.
Tovarăşa, despre ce scrii? Trândăveşti vreun eseu? Eşti ocupată? Nici nu mă înţeleg, vorbesc cu mine. Chiar aşa, mintea de ce nu are o gura a ei cu care să rostească tot ce are de spus fără să mă mai deranjeze pe mine din absurdul cotidian, să pot dormi fără a mai imagina marele zid alb?
E clar, "you have issues" mi-ar spune o tipă, devoratoare de X metode de a-l înţelege pe celălalt, Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti sau Psihologia ca unic mod de viaţă. Evident, deşi n-are nicio idilă cu propria-i minte, îi place să danseze cu gândurile altora. Iar când imaginaţia-i clachează, vizionarul este declarat nebun şi ia naştere marea interogaţie care niciodată nu a depăşit Cum ai vrea? şi Cum ai defini?. "Pointless". Sau ar putea fi "dezbătibil", din punctul de vedere al unei minţi fascinate de cuantică, dar care vrea sa îmbrace filosofia, mai ales pe aceea a minţii, a complexităţii chestiei acesteia care te face pe tine acum să citeşti elucubraţia asta. N-am de gând să fiu modest, desigur mă prefac, şi am să continui să ciripesc. Nu-i o idee bună să te întreb cât de melodios îţi pare să fie? Evident că nu-mi vei răspunde, de ce-ar vrea o piatra să se izbească de propriul sine? Chiar aşa, cuantica e la fel de complicată cum ar fi, să zicem, Alba ca zăpada? Incredibil! Evident, "I have issues" odată ce eu întreb şi tot eu găsesc răspunsul. Dar cred că piticii, care se ocupă şi acum de mina lor săpată în mintea mea, au decis să se distreze pe seama mea. E, na! Daţi înainte cu târnăcopul, nu-i bai, nu vă opresc, cândva o s-ajungeţi pe partea cealaltă şi-atunci o să vedeţi cât de mic este tărâmul ideilor.
Nu ţi-am spus că am o stare beligerantă? E absurd să mă lupt cu nimic. Dar nici nimicul acesta, incredibil, nu e nimic. Să vă explic: eu am impresia că mă lupt cu un ninja, când colo nu-i nimic în faţa mea. Hai că ţi-ai găsit cobaiul, aşadar mă lupt cu nimic, zici tu, iar eu susţin că mă lupt cu un ninja. Acum, dacă nu s-ar întâmpla asta cu adevărat — aceste lucruri se manifestă în mintea mea — nu m-aş declara eu însumi nebun? Nici nu ştiu dacă e o problemă de labiltate emoţională ori de conduita morală. Or, morala fără conduită are nevoie de călăuză? Douăsprezece file are legea mea, restul sunt bileţele de amor parfumate.
Ştii povestea copacului cu scorbura? Aceea în care locuieşte ideea mea despre cosmos şi infinitatea finită? Universul este infinit, dar nimic nu înseamnă întuneric, dimpotrivă, înseamnă lumina! Scorbura, în adâncul ei, este cosmosul nostru. Iar ţie, dacă ai avut răbdarea să parcurgi toate acestea, sincer nu ştiu ce te-a determinat, îţi urez noapte bună ori însănătoşire grabnică.
07.01.2010 • Caiet