Dezorientat

Vreau să-ţi spun, rătăcind holurile albe şi pereţii rotunzi, că în această clipă, mai mult decât oricând — acum, nu altcând — sunt cel mai sărac: speriat, singur şi rătăcit într-un gând.

pe când eram orb şi vedeam departe
în adâncuri
(mai jos de subceresc)
unde m-am strecurat cu greu
am scris cu emoţie că sunt pradă a ceea ce sunt

acolo am recunoscut libertatea
demnitatea și individualitatea
închipuiri care au trădat un eu fragil
prizonier într-o lume condusă de fragmente și nu de armonia unei simfonii

aceste rupturi ale unui maiestuos meşteşug
sculptează pe dinăuntru goliciunea

în toiul spaimei
în brate s-a cuibărit fărâma de om

iluzoriu
ca lutul proaspăt se lasă modelat
de către nimeni înspre nimic
unde tot mai trist
între miile de linişti
întrebări nerostite şi oricum irosite
primesc răspuns o mângâiere
şi clipe strânse într-un pumnal

se aud în unghere cum icnesc fiarele
care mă fac să tresar

Din nou, înainte — din nou, înapoi.

*AAD

08.03.2011 • Cutie