A fost invadată de o flotă animalică într-o cocina pe care, după ce o vei părăsi, o vei ponegri. N-ai prins ideea? Nu-i nimic. Abia am născocit-o… nu mai încerca, nu-i vorba de ţara ta.
Doar tu ai putut să încalţi un tricou. Scoate, Doamne iartă-mă, şosetele din buzunar că nu-s mărgele. Şi dacă ar fi, de ce nu le pui la gât? Omule, ce-i cu tine? Ai descoperit noaptea şi butoanele, eşti „trendy” şi ai toane… Bravo! Erau aici înaintea ta, să ştii, şi îţi pregăteau de multă vreme, peste zile şi mici bariere, drumul printre beţi(v)i.
După atâtea intersecţii câte ai străbătut şi zecile de bătrâne prăfuite pe care le-ai petrecut, într-un argument cu metafora unui dement te-ai oprit să-mi dezbini figura (de stil) invocând verticalitatea unui gând?
Uite cum îţi răspund:
Limba, nu aia din gură, dragule, nici aia de la ceas, scumpule, limba de la bocancul meu trecut peste mări şi oceane, peste gheţari şi troiene, călcând mii de trotuare, are o istorie scurtă: Până la gaura din talpă. Pe-acolo venea grindina şi-mi ruina ideile răsărite din umila mea gradină verticală. Pe-acolo venea apa şi alerga literele pe care le mângâiam cu degetul văzându-le cât se iubeau evocând fraze întregi pe care nu mă mai săturam să le admir din noua mea dragoste, bolnavă, pentru lemn. Hai să-ţi spun o ghicitoare, ca îndemn: Douăsprezece în trei. Ce-i?
Nu ţi-a plăcut. Nici mâhnirea şi nici chipul meu obosit, nici podurile, nici podăresele noastre, nici noroiul, nici norodul, aşa că te-ai dezis scoarţelor. Acum, rumeguşul presat în forma ta îmbracă alte coperţi interesante, aurite, fine la atigere şi la cotor legate cu o pereche de cătuşe spiralate care susţin o filosofie interesantă, argumentată de şireturile strident colorate pe care încerci să le treci prin capsele pantofului cel nou încălţat de acelaşi bou.
*răspuns pentru Woland (pseudonim)
**Homo homini lupus est.