Undeva aş rămâne mereu, de undeva nu m-aş mai întoarce niciodată. Asta am ştiut întotdeauna şi cu siguranţa „undeva-ul” pe care l-am lăsat în urmă m-ar fi păstrat şi îi este dor de mine. Este firesc să rămână în urmă copilăria, dar eu o vreau înapoi, să devin prizonierul ei permanent. Cu trup şi suflet, acesta este singurul regres pe care mi-l doresc: înapoi copil să fiu.
A început marea confruntare dintre mine şi pietrele societăţii. Munţii au creste foarte înalte faţă de speranţa mea pătimaşă, totuşi, în ascensiunea mea, iluzia reuşitei către necunoscutul înaltului m-a aşezat pe-un colţ stâncos al poalelor. Cu toate că am o viziune optimistă de aici sunt speriat şi infidel propriului eu, dar motivat de realitatea şutului vostru în ciuda comodităţii mele, motivare ulterior accentuată şi de un icnet interior al insatisfacţiei. Printre speranţele voastre se împletesc temerile mele.
Teoria aia virtuoasă, prin care totul e scris într-o carte nevăzută, pe principiul „crede şi nu cerceta”, seamănă cu un înger bătut în cuie pe dosul unei uşi solide, nu de alta, dar este o incompatibilitate declarată între destin şi liberul arbitru, altfel alegerile noastre nu ar mai necesita raţiune, ci doar acţiunea în sine.
Şi-uite cum sar dintr-una-ntr-alta purtat de degetele ce lovesc urâcios tastele, mă gândeam cât de mandru te simţi când faci rău cuiva, ce curvă pitorească devine mintea cand îţi loveşti seamănul, când îl judeci inutil. Zău aşa, chiar trebuie să avem excesele astea răutăcioase şi stupide? Bucuros am fost şi eu în postura de victimă şi nu mi-a fost bine, nu mi-a fost bine deloc. Rânjetul satisfacţiei pe care l-am remarcat apoi mi-a muşcat direct din suflet, a durut. Mi-am dorit să fiu rău, să lovesc, să distrug în câteva cuvinte ce-mi veneau necontrolat spre buze. M-am abţinut şi m-am întristat că nu mi-am găsit locul pe strada luminată a buneivoinţe şi a înţelegerii. Nu-i nimic, accept… am îngropat o furie şi am dezgropat un mort: „Pe-asta nu ai gândit-o. Sâc, sâc!”
Pedestru pe un trotuar asfaltat
ori căpitanul unui vas scufundat
mă strecor printre voi cu avânt
fidel client al iluziilor de rând.
Am urme de ieri şi urme de azi, am o viaţă înainte să mă pierd şi să mă regăsesc. Am câteodată totul, alteori n-am nimic. Am anii şi am şi suflul, am calea şi am şi nădejdea, am permanent o revoluţie cu mine şi vreau să te am şi pe tine!