pe patul nostru gem nişte femei
goale
toate sunt tu şi tu eşti toate
când aduci noaptea acasă
te-aşezi peste ele
jucăuşa nu mai are vlagă
curva se întoarce-n fecioară
amanta îşi smulge aripile
soţia se proslăveşte mamă
iubita rătăceşte voalul
copila se-ntoarce-n iarbă
şi tot ce mai rămâne eşti tu
femeia
cruce în golgota fatalităţii
întrebându-te cât eşti tu
din tine
te strigă cineva
şi nu-ţi pasă
priveşti holbândă chipul pistruiat
te schimonoseşti elucubrant
oglinda nu poate vedea în tine
în tinele muncit de toane
întorci capul spre stânga
spre dreapta
ridici bărbia
s-a păstrat bine fardul
parcă ai mai trage un fum din mine chiar dacă
sunt cel mai nereuşit magazin de vise
oricum nu vom şti niciodată de ce am eşuat întâi
chin sau destin şi-ncă un fum
nu vom şti niciodată de ce ne latră căţeaua
pe sub microscop
nu vom şti niciodată
şi cred că e mai bine aşa
regăsiţi în candoare
până la ultimul strop de otravă
viaţa nu este un sonet
doar moartea
să-ţi spun despre mine
de câte ori m-am sinucis
am uitat
încă mai ies gheare din piept care se-ntorc să mă sugrume
dar nu mă mai opun
am învăţat să mor în noi
oricum
n-am trecut prin lume ca prin faţa unei miraze
poate doar rugile să-mi fi rămas colţi
sângerând în pulpa proniei
şi nu-mi mai pasă
m-am saturat să stau în faţa trecutului
să dau socoteală pentru viitor
să desenez sori şi ulii
cu patima ta
amăgitor
Mai ştii de câte ori ne-am regăsit
inimile străpunse de cârligele noastre,
ancoraţi unul în celălalt,
aşteptând să ne doară?
cred că m-ai auzit prin somn
prea te-ai încleştat în mine
şi te pisiceşti pe sub zâmbetul pur
acum
mai bine plec
să-mi fac un ceai din spinii buchetului pe care ţi l-am dăruit
am unele nelinişti în gândurile colorate cu mirosul florilor de câmp
culese din sufletul meu unde visez uneori la decuparea omului din om
dar să-ţi spun un secret
la marele pas
mă simt ca-ntr-o celulă din care nu vreau să evadez
afară mă aşteaptă înăuntrul
gata să mă-mpingă înapoi
în noi
să ne injectăm zâmbete
să ne trecem degetele prin păr
să ne zugrăvim jurnalele cu gemete
carpe diem într-un felinar ruginit
fugind de himere
jumătate proşti
jumătate gângănii efemere
dormi lin
şi mă desfăt plimbând un deget pe coapsa ta albă
zâmbind gărgăriţei care ţi s-a aşezat pe pântec
mi-a şoptit să-ţi cuprind uşor sânul cu podul palmei
şi te-ai foit răsfăţându-te pentru o clipă
apoi ţi-am cuprins buzele cu buzele mele
gărgăriţa îşi luase zborul
şi m-ai muşcat
crezând că-s dimineaţa sau o căpşună
am înghiţit durerea
vinovat că ţi-am tulburat somnul
şi m-am întors în mine
refugiul din absenţă
unde nu mai aveam aceleaşi mâini
iar ochii ni se întâlneau tot mai rar
deşi împărţeam acelaşi divan
călătoream unul prin amintirea celuilalt şi
ne stingeam cu precizia unei ploi de mai
aşteptând să ne dăm sensurile înapoi
decât să-l hăcuim pe cupidon
mai bine să ne tatuăm dragostea pe tălpi şi
să zdrobim tot ce-i cupid în lumea asta
să răsucim zâmbete pe fusul pamentelor
la care ne vom întoarce
negreşit
nimic
şi uneori bolovan
prăvălit peste racle pline cu tristeţi
poţi să mă smulgi dintre sepulturi
doar amintindu-ţi de mine
când rătăcesc timid în gândurile tale
atunci îmi este cel mai dor
de chipul înstelat
de genele tale
chiar dacă de ceva vreme
ai colţii înfipţi adânc în mine
în carnea şi sângele meu
şi încă mai văd mormane de pământ
care au uitat să viseze
întocmai acum
acum când suntem creatori
şi diletanţi
am mâzgălit paginile prea devreme
gândind c-am izbutit să uit
să uit şi să uiţi
însă
lighioanele nopţii au bătut neobosite
stânca frântă de sminteală
iată-mă şi iartă-mă îţi spuneam
turnând nimicuri în forme aşteptânde
şi mărturisiri coapte la foc mic
ca nişte ghiulele de dor smucite
din suflet catapultate
care te nimereau în creştet şi în piept
în sufletul tău amorţit de dorurile mele
înroşite cu dalta mâniei
sfârâind un cântec trist de marmură colorată
plăsmuit parcă din pulberea noastră
se aud ecourile tălănguţei
smulse din reduta desăvârşirii
cling cling
elogiu celor cinci pahare
cu vin roşu
cucerind treptele de nori
torcând ocheade şi pleoape de amor
înfriguraţi aproape lubric acum
acum ca şi atunci
ceva înspăimântător de greu te apasă pe stern
cu puterea unei iubiri petrecute
captivă într-un apoi cutezător
te face să te cuprinzi înfrigurată
coşmarul acesta nu-i un frison rătăcit sau
vreun asfinţit răstignit de farisei
râurile cu jar sunt vii şi ard lugubru
până-n slăvitele unghere ale sufletului
ghemul vesel şi uituc râcâie uşa
las-o pe biju să intre
huzur maldăr de blană se
năpusteşte-ntre cearceafuri
şi pe sub gene ne scuipăm zulii
mustăcind căldura mângâierii tale
rătăciţi între perne
două intervale de piatră
bolnave de-nsingurare şi jind
te poftim în necuvinte
fiecare metamorfoza unui sens
nu ştiu despre biju dar eu
eu vreau să-ţi fiu penel peste sticlă şi
molitvă ghemuită-n bură
prapleu şi curcubeu sub crugul întristat
doi bătrânei pe bulevard
la braţ
nu ştim cum se zugrăveşte nesfârşirea
douăzeci şi şapte sunt ghiont şi extaz
cinci inventate şi reinventate
cuprinse şi necuprinse de vremea noastră
mănunchi cu mângâieri şi aceleaşi fragede sărutări
se-ntorc între noi când
unele săptămâni curg duios în alint
altele se prăvălesc printre flori anapoda
cu gustul lor infinit de ciocolată albă
şi nu ne place
nici glastra cu decepţii
nici cofa cu fabulaţii
schiţând o mină gravă îţi fixez chipul
şi mă întreb cum ar fi să mă ascund în tine
în liniştea lungă din obscurul tău enigmatic
să mă strecor tainic şi să decelez secretul
răspuns la şoapta post îngerească
Ai grijă de noi, iubito.
mă cauţi prin somn
pe pat sau prin vis
aş vrea să ştiu unde mă cauţi
tot mai des acum şi
ai dibuit că mă predau giulgiului
de teama c-ai să mă găseşti şi
n-am să izbutesc mângâierea suavă
pe care o cerţi în vis
în nopţile lungi şi scorburoase
însoţite de agripnia cu jumătate de suflet
doimea pe care n-o va privi nimeni vreodată
nici măcar tu n-o vei cunoaşte
pentru că am să tânguiesc până-n dimineaţă
şi-am să mă sustrag temeiului
în numele rezonului
la răsărit vom fornăi împreună
cu deşteptător cu tot
03.10.2011 • Cutie