Stam fata-n fata ca doua statui aplecate una spre cealalta. Zambesti la fel de placut ca atunci. Ti-aduni cu schepsis sanii, aduci umerii in fata si te pisicesti nitel. Stii ca-mi place. Imi vine sa-ti sterg zambetul ala enervant cu o mozoleala ca altadata, insa nicio emotie nu ma mai incearca.
Printre sutele de fluturasi si declaratii, urlam ca un dement sa nu ne lasi consumati de moment. Te-ai napustit asupra-mi precum leoaica stanesciana, carpe diem. Imi doream, desigur. Mi-ai deformat realitatea. Mi-ai sucit mintea cu mireasma sanilor tai. Ne-am lasat purtati de mangaierile vulcanice. Te-am iubit si te-am urat cu fiecare izbitura cand ma trageai in tine. Mi-a placut. Si tie, stiu, mi-ai tot spus-o. Cred ca ne-am potrivi la pat, chiar daca n-am mai ajuns pana la el.
Acum, dupa atata vreme, vrei sa mi-o spui din nou. Stop! Ce a fost de neinteles cand ti-am spus ca nu sunt construit pe principiul "ne-o tragem si ne retragem"? Stiai, pentru mine conteaza fiecare strangere de mana, fiecare sarutare, orice soapta. M-a durut cand mi-ai spus ca sunt prea sensibil pentru secolul asta.
Ar fi fost altfel, sunt sigur, daca ai fi acceptat sa incercam o cafea dimineata. Chiar si in vis.
28.01.2012 • Alter Ego