Ce ne-am face fără micii bişniţari?

Neîngrijiţi, scuipând, anunţându-se reciproc Garda, garda!, căutând să-şi fure chiar între ei căciula, micii bişniţari se perindă fără încetare. Îi văd mai mereu pe la Unirii agasând tineri si tinere. Vând făcături pe care le reclamă originalităţi, ba chiar pun orice la bătaie, doar să te convingă ce chilipir îţi oferă.

Cu cât mai neîncrezător clientul, cu atât pradă mai uşoară. Odată ce trecătorul a renunţat la nu-ul principial (prin care nu cumpără toate tâmpeniile de pe stradă), micul bişniţar ştie că poate să se dezlănţuie spre succes. Îţi arată câte un produs, pe rând şi niciodată pe cel mai scump prima oară. Acel produs, este cel care da credibilitatea. Ba chiar îl ţine parcă la secret stârnindu-ţi curiozitatea, test care va evalua slăbiciunea victimei.

De ce sunt întotdeauna mici, fizic, şi sfrijiţi? Dar cine s-ar apropia de o matahală care ţi-ar fi frică numaidecât ce ar începe să privească pătrunzător către tine. Desigur, printre ei zac şi matahalele, burţile valoroase care stârnesc invidia cocalarilor şi prinţesucilor prin aoleul atârnat la jugulară, cojile seminţelor din colţul buzelor, cuvintele măreţe şi pline de valoare, refrenele schelălăite şi scremute la maxim, aşa cum ne învăţa pe Twitter, cu o seară în urmă, o prinţesucă cu "blog de femeie liberă", Mihaela Pană, "o femeie tânără care se construieşte descoperind lumea din jurul ei", iar lumea şi descoperirea ei, fără de care societatea culturală şi siguranţa natională ar fi puse în real pericol, constau în clipul de aici.

Sigur că au cumpărători, sigur că prinţesucile vor să vadă ce au mai adus confraţii lor de la Londra şi Paris. Cocalarii nu răspund decât la "Hai, bosulică, să-ţi dau un D&G". Rareori ajung la consens, micul bişniţar vrea să se etaleze cu originalităţile şi să-l vadă lumea că este solicitat, iar cocalarul ori prinţesica doresc să-i arate ca fraţii lor aduc originalităţi mai originale decât ale micului bişniţar. Există o competiţie acerbă între ei, ajung chiar să-şi afişeze siglele încălţărilor tocite, rupte, mizarabile, în aperanţa că valoarea unuia e mai mare decât a celuilalt. În final se acuză reciproc de sărăcie, niciunul văzându-se pe sine.

Și-apoi, proaspăt conversat cu o sărăcie, reia ritualul "Hai, bosulică, să-ţi dau un parfum original".

Până-n seară, cineva trebuie să pice. Uneori nu pică, iar asta-i determină să accepte schimburi dintre cele mai dubioase. Un alt mic bişniţar îi aduce o sticlă de wiskey de-ăla original şi vrea pe ea trei parfumuri. Primeşte două şi promisiunea că beau licoarea bahică împreună. Ba chiar îi desigilează sticla resigilată a suta oară să-i arate cât de privilegiat e el. În final, băuta se face lângă o parcare fără plată, unde ghideaza conducătorii auto incapabili să-şi parcheze propria troacă.

A doua zi, aceiaşi mici bişniţari, cu mărfurile acum schimbate, sticla reumplută şi resigilată: "Hai, bosulică, să-ţi dau un parfum ieftin".

10.06.2010 • Caiet