Cand l-am zarit, ne privea satisfacut. Scund, dar atletic, octogenar, totusi foarte vioi. Toba de carte! In ceea ce ma priveste am fost uluit. Nu ma asteptam sa aiba un debit informativ atat de sintetizat, practic fiece fraza conturand o idee esentiala care trebuia notata. Cand mi-a fost introdus de catre un respectabil domn, s-a referit la el ca la un batranel simpatic, desi mi-l descria pe cel cu vreo douazeci de ani mai tanar. Nu asta e relevant, altceva caut sa spun, ceva care mi-a starnit cu adevarat interesul si mirarea.
La un moment se opreste pentru ca noi sa luam o pauza, regula de o tigara. El nu se clinteste de pe scaun, sprijina coatele pe pupitru, impreuneaza degetele, le duce usor spre barbie, iar privirea-i coboara agal spre dreapta. E clar, a "cazut" pe ganduri am putea spune. Si nu am gresi, pe buna dreptate s-a rupt de realitate.
Stiti, ma intreb de fapt, acest om care a sters literele paginilor cu degetele ingalbenite de hartia cartilor pe care le-a lecturat de zeci, poate sute de ori si analizat, unora oferindu-le si interpretari, volume cu adevarat "grele", ce ar putea sa il determine si sa il mai trimita in starea de uimire astfel incat sa contempleze intr-un mod care sa-i mai permita ruperea aproape totala de realitatea momentului, sa suspende timpul? Ce gandeste acesta intr-un mod atat de profund?
Cu toate ca ma intreb asta, in acelasi timp imi este teama sa aflu raspunsul. Oare va fi gandit ceva accesibil si mie?
***
Imi amintesc cum impingeam minutarul pe o banca, inainte de martisor, si privindu-mi unghiile care erau destul de mari, dintr-o neglijenta voluntara, ma intrebam cum se face ca unghia creste chiar si dupa ce murim, cum se hraneste ea parca necroforic si cautam sa inteleg daca nu cumva unghia se naste in fapt cand murim, caci pana atunci noi o ciopartim fara mila si nu spune niciodata nimic, nu se bucura nici macar de senzatie, ca si cum am avea ceva mort atasat. Cautam sa fac involuntar filosofie dintr-o stare de fapt, dar m-am ales cu reprimarea tuturor gandurilor din ratiuni morale. Ma deranja ca nu puteam sa las gandul sa plece pe coclauri, iar pe acele locuri prapastioase sa gasesc cararea rationala din reflex, si nu din neintrerupta meditare. Parca as vrea ca unele ganduri inutile sa le pot respinge fara sa mi le mai amintesc. In final, tot ce nu conteaza este tot ceea ce nu ajuta si de aceea nu mai vreau cotidian, vreau un periodic de investigatii nascut si renascut prin gandurile mele pentru satisfactiile mele.
Cuget la nivel de unghie, as putea spune, in comparatie cu necunoscutul octogenarului ingandurat. Dar nu pe el caut sa-mi fie model si nici tel. Solutia unei integrame este intotdeauna in numarul viitor, dar nu vreau sa epuizez integrama, vreau s-o rezolv cu sinonime pentru raspunsurile din viitor. Este oare posibil? Cautand sa pun la incercare posibilitatea cunoasterii, aceasta ma limiteaza doar cu imaginatia. Cand creionul nu mai deseneaza inteligibil in minte, atunci se naste inutilul care ne declara absurzi si caruia trebuie sa-i gasim o explicatie pentru cum a reusit sa patrunda acolo unde parea ca avem controlul absolut atat timp cat suntem constienti si apti de a percepe momentul, adica in mintea noastra.
01.03.2010 • Caiet