Îmi priveam umbra unduindu-se pe asfalt. Admiram cum curge forma şi mă cheamă să mă lipesc de trotuare, să-mi întind trupul pe jos şi să las ofurile călcate de paşii trecătorilor. Mă chemau băncile solitare şi copacii trântiţi la pământ de furtuna din mine. Mă chemau depresia şi furia. Ah! În momentele alea aş fi vrut să… Dar cine sunt eu să mai vreau ceva?
Faceţi ce vreţi cu mine, azi mă simt al nimănui!
Ca un gând rebel, nu reuşesc să însuşesc raţiunii ce poate fi mai păcătos: să cerşeşti iubire sau să o obţii fără s-o doreşti?