Am ales

Am ales. Mai bine, mai rău. Prin deciziile mele am resimţit luciditatea şi liniştea, alteori, cand am ales greşit, funia devenea tot mai strânsă în jurul gâtului, dar m-am eliberat şi le-am depăşit. Asumate şi însumate alegerile au adăugat file existenţei mele, taină perpetuă ce o desluşesc pas cu pas, tic cu tac…

Oameni, idei, locuri, probleme, soluţii, et cetera. Am ales. Am ales să stau. Am ales să fug. Am ales să iert. Am ales să lupt. Destrămările nu m-au întristat întotdeauna, m-au demoralizat temporar, dar m-am regăsit în mine, în simplitatea şi dorinţa mea de mai bine. Cu fiecare alegere bună m-am simţit mai liber şi brusc deveneam mai motivat… Maturitatea a proclamat decenţa. Am acceptat-o cu drag.

Am reziliat prietenii cu oameni buni, răi, frumoşi, urâţi, i-am uitat pe străzile pline de gropi din spatele cutiilor de chibrituri, pe terasele cu umbrele colorate, am renunţat să le mai împărtaşesc idei, amintiri ori gânduri, dar pentru toate acestea nu am nici un regret. Îmi amintesc ultima oară când nu am dorit să păstrez o relaţie de prietenie, a fost cea mai bună decizie luată sub impulsul momentului, parcă m-aş fi vindecat de cea mai cruntă boală deşi nu o aveam. Privesc înapoi şi zâmbesc… mai des şi mai elegant. Nu (m-)am minţit.

Bufon sunt în ochii celor care nu mă ştiu,
Cel care râde plângând când totu-i pustiu,
Sunt acela care ştie că nu ştie nimic,
Care-alege mereu cărarea către infinit.
Deşi şfârşit, întru totul încrezător - aleg:
Aceeaşi cărare, acelaşi infinit, un alt dor.