In clipele din urma, ca un semn, mi-ai fost doar sursa de caldura. Nici nu ne-o mai trageam ca altadata, devenise rutina, dar asta nu era un semn. Pur si simplu cand imi era frig, ma incalzeam mai usor tragandu-te inspre mine tinandu-te in brate. Diminetile iti pareau romantice pentru ca te trezeai imbratisata si te simteai in siguranta sa continui in ignoranta.
Uneori, ma gandeam sa nu te imbratisez, sa nu ti se para ca iti arat ca sunt impacat cu ignoranta. Am stiu mereu ca ai maximizat doar gesturile care te avantajau, mai precis acelea care puteau fi interpretate ca o confirmare a unei relatii normale. Nu am stiut niciodata ce inseamna normal pentru tine. Una spuneai, alta se vadea din fapte. Sigur, teoria nu avea nicio vina, inca nu era desavarsita.
Singurul gand care m-a inspaimantat de fiecare data a fost acela c-am sa ma obisnuiesc cu ignoranta. Am urme adanci (si imi sunt reprosate): nu pot sa tac, nu mai vad simplu si nu mai am naivitate frumoasa.
14.04.2012 • Alter Ego